Poem

Încă de la începuturioameniiși-au ridicatprivireasprecer, încercândsăîiînțeleagămisterele. Poveștilespuse de stele ne-au captivatși am inceputsă le exploram în detaliu, le-am dat nume, am inventatlegende. Le-am oferitidentitateșiunlocîninimilenoastre.

Însă, cu timpul, am începutsăuităm de ele. Am creat stele pePământ care sting imagineaprietenilornostrișii-au dusîntr-unabis al uitării. Am construitînjurulplaneteinoastreunzid din sticlă care ardeîn mii de culori. Nu maiputemdeslușienigmeleUniversului, săaflămlucruri, cândprivimcerulsăavemsenzațiacăfacem parte din cevamărețșiinfinit. Suntpuținelocuriîn care tepoțiasezapeiarbășisăsimțiîntunericul cum teinghiteșiîmbrățișareastelelor.

Împreunăputemspargeacelzid de sticlă! Noivom fi scânteia care vatopiindiferența, iarfocul se varăspândipe Glob, naturavarenaște din nou sub razelelunii.

 

 

Since the beginning, people have looked up to the sky, trying to understand its misteries. The stories told by the stars captivated us and we explored them in detail, gave them names, invented legends. We have given them identity and a place in our hearts.

But in time, we started to forget about them. We have created stars on Earth that cast out the image of our friends and led them into a abyss of oblivion. We built around our planet a glass wall that burns in thousands of colors. We can no longer exploretheenigmas of theUniverse, findthingswhenwe look at thesky that makes us  feel like we are part of something great and infinite. There are few places where you can sit on the grass and feel how the darkness swallows you and the stars hug you.

Together we can break thatglasswall! Wewillbethesparkthatwillmeltindifference, and fire will spread around the Globe, nature will reborn again under the moon's rays.